Fundația Serviciilor Sociale Bethany semnează Carta Diversității din România

Fundația Serviciilor Sociale Bethany anunță semnarea Cartei Diversității din România, reafirmându-și angajamentul pentru promovarea unui mediu incluziv, echitabil și respectuos. Prin această aderare, organizația face un pas important în consolidarea valorilor care îi ghidează activitatea de peste 30 de ani, contribuind activ la dezvoltarea unei societăți în care fiecare persoană are șanse egale și este valorizată.

 Diana Păiuș, Director Regional al Fundației, a declarat: 

„Pentru Fundația Bethany diversitatea nu este un concept nou. O întâlnim în fiecare zi în chipurile copiilor pe care îi sprijinim, în familiile cu care lucrăm, în comunitățile pe care le slujim. De aceea aderarea la Carta Diversității reprezintă pentru noi recunoașterea publică a unor valori pe care le trăim deja.

Credem cu tărie că fiecare persoană are valoare în sine și merită să fie tratată cu respect, indiferent de origine, vârstă, gen, dizabilitate sau statut social. Această convingere stă la baza misiunii noastre și se reflectă deopotrivă în modul în care ne croim programele, ne formăm echipele și în felul în care ne adresăm celor aflați în nevoie.

Prin semnarea Cartei, întărim astfel cultivarea activă a unui mediu de lucru incluziv, aplicarea principiilor egalității de șanse în toate deciziile noastre și ne asigurăm că serviciile fundației rămân accesibile tuturor, fără discriminare.” 

***

De peste 30 de ani, Fundația Serviciilor Sociale Bethany construiește șanse reale pentru copiii și tinerii vulnerabili din România - șanse la educație, la terapie, la sprijin emoțional, la o viață demnă și la un viitor în care pot crede. 

Fundația Serviciilor Sociale Bethany sprijină copiii, tinerii și familiile aflate în situații dificile. În centrul misiunii Fundației Bethany se află convingerea că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate și oportunitatea de a reuși. Organizația consideră protecția copilului nu doar ca o intervenție de tip serviciu social, ci ca o condiție fundamentală pentru accesul la educație. Prin asigurarea siguranței copiilor, a stabilității emoționale și a protecției împotriva abuzului, neglijării sau excluziunii sociale, Fundația Bethany creează fundamentul necesar pentru o participare semnificativă a copilului la învățare. Din această perspectivă, protecția copilului și educația sunt inseparabile: protejarea copiilor înseamnă asigurarea căii lor către implicarea școlară, succesul academic și incluziunea socială pe termen lung.

Carta Diversității din România este o inițiativă care adună laolaltă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în domeniul managementului diversității. Carta reunește la aceeași masă 268 de semnatari, acoperind cca 320.000 de angajați din companii, instituții publice și ONG-uri, care și-au asumat public principiile Cartei, astfel încât diversitatea, egalitatea de șanse și includerea socială să devină valori recunoscute și respectate în România. Sub auspiciile Cartei au avut loc inițiative diverse, cum ar fi schimburi de experiență, ateliere, dezbateri, grupuri de lucru, programe de formare și mentorat, proiecte editoriale și de cercetare, în cadrul cărora au fost analizate, dezbătute și diseminate practici și politici organizaționale de management al diversităţii. Din 2021, în luna mai, Carta și semnatarii săi sărbătoresc Luna Europeană a Diversități pentru a promova diversitatea la locul de muncă și în societate. Mai multe detalii despre programele Cartei și aderare la https://www.cartadiversitatii.ro/